Dinel Staicu (Nuţu)

190299maximDinel Nuţu, fost Staicu, a fost condamnat pe pe 4 aprilie 2011 la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul 14165/4/2006 privind devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor. A fost trimis în judecată împreună cu Ion Popescu, fostul director al BIR, şi Radian Răceală şi Viorica Duţu, funcţionari BIR.

Acuzaţii: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Pe 22 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia în anulare formulată de Nuţu şi a anulat condamnarea. Dinel Nuţu este judecat în prezent în dosarul nr. 19797/300/2010(pe fond la Judecătoria Sector 2 Bucureşti) pentru prejudicierea companiei de stat Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Ceilaţi inculpaţi: Aurel-Gabriel Coconea – fost director general al Transgaz Mediaş, Teodor-Cornel Volintiru, Popescu Carmen, fost director economic al BDJ SA Craiova, Vlad Rebega – fost director al BDJ SA Craiova, Iulian şi Tudorică Siclitaru, Vasile Naciu – fost director general la Asigurarea Naţională Română şi Georgel Adrian Bogza – fost administrator la Delta Telecom SA.

Update:

Pe 15 mai 2013, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Dinel Staicu, în dosarul Transgaz, până la „concurenţa“ sumei de 26 de milioane de lei (5,9 milioane de euro), hotărârea instanţei fiind cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare. Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) a respins ca nefondat recursul declarat de Dinel Staicu, hotărârea instanţei rămânând definitivă.

Update:

După încarcerare, Dinel Nuţu a început demersurile pentru a ieşi din puşcărie şi a încercat orice pentru anularea hotărârii instanţei. Inculpatul a formulat la Curtea de Apel București o contestație în anulare, care i-a fost admisă pe 22 februarie 2012. Completul de judecată a invocat autoritate de lucru judecat (o persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă, chiar dacă i se acordă o nouă încadrare juridică) și, în consecinţă, a desfiinţat şi sentinţele instanţelor inferioare, respectiv a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti, au încetat procesul pornit împotriva lui Dinel Nuţu pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi au anulat mandatul de executare a pedepsei de şapte ani de închisoare.

Așa se face că după trei condamnări succesive date de trei instanţe diferite, Dinel Nuţu a scăpat de cei şapte ani de puşcărie. Ulterior, Dinel și-a schimbat din nou numele, revenind la Staicu.

În februarie 2012, după admiterea contestației în anulare formulate de Dinel, procurorii DNA au fost surprinşi de hotărârea instanţei şi au explicat că nu putea fi vorba de autoritatea de lucru judecat în cazul lui Dinel Staicu, între cele două dosare nefiind nici o legătură. Procurorii anticorupție au mers mai departe și au descoperit o serie de fapte de corupție, printre „protagoniști“ aflându-se chiar Dinel Staicu, fratele acestuia, dar și o magistrată de la Curtea de Apel București. Anchetatorii descoperit că în cursul lunii februarie 2012, Veronica Cîrstoiu, judecătoare la Curtea de Apel București – Secția I Penală, a primit prin Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată, admiterea contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu.
Procurorii au stabilit că banii au ajuns la judecătoare prin intermediul lui Marian Staicu, fratele lui Dinel, dar şi a altei inculpate din acest dosar, Ioana Popescu. Ulterior, judecătoarea Cîrstoiu şi colegii săi s-au pronunţat în favoarea lui Dinel Staicu, anulând pedeapsa definitivă de şapte ani de închisoare dată lui Dinel Staicu tot de Curtea de Apel Bucureşti.
192119maxim (1)
În august 2013, Dinel Staicu și Ioana Popescu au fost arestați preventiv, iar după încheierea cercetărilor, fraţii Dinel şi Marian Staicu, magistrata Veronica Cîrstoiu, fiul acesteia, Florin Cergan, dar şi Adriana Dascălu, Lucian Băgia, Giorgel Zgăbei, Ioana Popescu şi Marilena Cucianu au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, cum ar fi luare de mită, trafic de influență, complicitate la trafic de influență, instigare la spălarea banilor, dare de mită sau cumpărare de influență. Cinci dintre cei nouă inculpați – Dinel şi Marian Staicu, Ioana Popescu, Adriana Dascălu şi Giorgel Zgăbei – şi-au recunoscut faptele pentru a avea parte de pedepse mai blânde, iar, pe 8 mai, au fost condamnați de Curtea de Apel Constanța.
Dinel a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare, Ioana Popescu – la un an şi patru luni de închisoare, iar Marian Staicu şi Adriana Dascălu au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Giorgel Zgăbei, ultimul dintre cei cinci inculpaţi, a primit o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare.
A urmat apelul, iar pe 25 spetembrie 2014, Curtea Supremă i-a mărit pedeapsa lui Dinel Staicu la cinci ani de pușcărie, pedeapsă din care se scade arestul preventiv de pe 13 august 2013 și până ieri. Ioana Popescu s-a ales cu o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare, din care se scade arestul preventiv, de pe 13 august 2013 la zi. Ceilalți trei inculpați au rămas cu pedepsele date de Curtea de Apel Constanța. Hotărârea Curții Supreme este definitivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *